27.09.2013 Timpul presează. Dar totul va fi bine... orice s-ar întîmpla...
24 August 2013
18 August 2013
14 August 2013
09 August 2013
Surpriza zilei 08.08.2013 (!!!!!)
Mă credeţi sau nu, dar azi chiar am rămas, cum se zice, "CU GURA CĂSCATĂ".
08 August 2013
Falling in love...
Hmmm.... probabil, după citind denumirea postării veţi întreba: "Aha! de cine Alla se îndrăgosteşte?" Deodată vreau să spun că e o dragoste deosebită, nu e la fel ca ceea despre care toţi vorbesc. V-am dezămăgit? Poate, dar pentru mine e un step înainte în viaţa.
Este vorba de oameni cu care lucrez... oameni cu nevoi speciale (invalizi). Anume azi am simţit că mă îndrăgostesc de ei... ca de prieteni. Mă uitam azi la fiecare din ei. Unii par helpless, alţii îţi provoacă jalea în suflet. Toţi au ochişorii naivi, nu ştiu ce aşteaptă lor în clipa următoare. Dar una mi-a plăcut: cînd mă uit la ei, zîmbesc, mai dau din ochi (la fete), primesc tot acelaş zîmbet înapoi şi sunt sigură că e un zîmbet sincer, binevoitor. Acuma avem un grup care stă aici de 2 săptămîni. Ne-am împrietenit deja unul cu altul şi deja nu-mi par atît de îndepărtaţi, nu-mi par ca o categorie de oameni aparte. Pur şi simplu ei nu pot să facă totul ca şi mine, ca şi voi.
Îmi aduc aminte gesturile unei prietene care îmi arăta cu cine voi lucra şi mi se făcea un pic frică dacă voi face faţa, dacă voi putea să fiu împreună cu ei în fiecare zi, oriunde. Acuma ştiu că pot! şi sunt mulţumită experienţei acestea. O simt ca ещё одна ступенька вверх по крутой лестнице. Desigur că la început totul era altfel, alte gînduri, alte retrăiri, dar vedeţi cum se schimbă lucrurile în 3 luni - cît de repede trece vremea.
Îmi place că unii din aceşti oameni se străduie să vorbească cu mine în engleza. Anume interesul ăla, străduinţa mă fascinează. Luni veneam după un concert, ploua, eu eram dusă departe în gîndurile mele, cînd unul m-a întrebat "How are you?" Eu tocmai m-am trezit în realitate şi mi-a fost un pic ruşine faţă de el, că l-am lăsat fără atenţie, dar el, care nu vorbeşte bine în limba sa, pentru că îi greu, îşi aminteşte de frazele în limba străină, studiate la şcoala, numai ca să aibă vreo conversaţie cu mine. Şi de acolo s-a pornit. El a început să mă înveţe limba sa maternă, cuvinte simple. Dar mă miram că aceleaşi cuvinte el le ştia în engleza!!! Poate nu înţelegi acum de ce aşa mă mir, dar încercaţi să lucraţi cu aşa oameni - o să înţelegeţi. Unii din ei n-au чёткую речь şi cîteodată personalului îi este greu să înţeleagă ce ei vor.
V-am povestit deja de cîteva ori cum eu vorbesc cu ei :)). Fără ca să înţeleg ceva, spun "da", "ok" )). Săptămîna asta am înţeles că ar trebui şi să răspund ceva prin cuvinte la întrebările lor :D atunci прибегаю к выражению "en tiedä" (nu ştiu). Seara asta am stat pe plaja cu 3 persoane şi vocabularul - ei mă învăţau să joc Pokerul :). De jucat nu prea am învăţat, dar de vorbit - trebuia :)). Hmmm pot să zic că ceva s-a primit azi ;). La întrebări simple deja pot să răspund, cuvinte aparte înţeleg din vorbire. Cel mai bine s-a primit următorul dialog cu o pereche :D.
Ea: - Onko sinulla poikaystävä?
Eu: - Ei.
El: - Miksi?
Eu: - En tiedä.
El: - Ai. Miksi? Sinä olet kaunis tyttö!
Eu: - :))))
Sau altul: mîncam în cantină şi unul din băieţi (cu sindromul down), care şi-a pus ochiul pe mine din primele zile, încerca ceva să-mi zică despre luna decembrie (cînd trebuie să mă întorc). Ştiţi ce mi-a spus? Că îi va fi dor de mine... Mi-a fost atît de plăcut să aud asta. У меня быстро перед глазами плёнка прокрутилась вперёд: месяц декабрь, холодно, везде белым-бело, снег, я... и мой чемодан :((((.... у меня слёзы навернулись. Da, îmi va fi şi mie dor de ei... şi de el pentru că несмотря на то, cît de diferit arată de noi, mă face să rîd practic în fiecare zi.
Daţi să vă spun un mic anekdot cu el. Într-o sîmbătă am mers la o танцплощадка cu ei. Noaptea, cînd să ne întoarcem înapoi acasă, nu găsim pe băiatul acesta Jani şi prietenul lui Aleksi. Le-am găsit eu la un fel de terrassa. 3 fete stăteau за барной стойкой, Aleksi stătea de vorbă cu ele - flirta. Jani şădea pe un fotoliu într-o parte. Cînd le-am spus că e timpul să mergem acasă..., nu, am spus fetelor să le spună în limba lor ca să meargă spre autobus, băieţii un pic s-au înfuriat, probabil le-am stricat toate planurile :D. A doua zi cînd sărbătoaream engagementul unor tineri, Jani vroia să danseze cu mine. Eu - nu. Atunci el mi-a zis că dacă nu veneam eu ieri să le iau acasă, el azi ar avea o soţie! De aia ar trebui să dansez cu el! M-a îmflat un rîs :))).
Sîmbăta asta ei o să plece acasă. Iarăşi vor continua viaţa lor zi de zi. Eu o să întîlnesc alţi oameni, alte suflete chinuite, dar oricum fiecare din ei o să rămînă în amintirile mele prin unicitatea sa şi prin momentele plăcute petrecute împreună cu ei.
Am făcut share la sentimentele mele :). Acum merg să dorm.
P.S. fotografii nu pun numai din respect faţa de ei.
Este vorba de oameni cu care lucrez... oameni cu nevoi speciale (invalizi). Anume azi am simţit că mă îndrăgostesc de ei... ca de prieteni. Mă uitam azi la fiecare din ei. Unii par helpless, alţii îţi provoacă jalea în suflet. Toţi au ochişorii naivi, nu ştiu ce aşteaptă lor în clipa următoare. Dar una mi-a plăcut: cînd mă uit la ei, zîmbesc, mai dau din ochi (la fete), primesc tot acelaş zîmbet înapoi şi sunt sigură că e un zîmbet sincer, binevoitor. Acuma avem un grup care stă aici de 2 săptămîni. Ne-am împrietenit deja unul cu altul şi deja nu-mi par atît de îndepărtaţi, nu-mi par ca o categorie de oameni aparte. Pur şi simplu ei nu pot să facă totul ca şi mine, ca şi voi.
Îmi aduc aminte gesturile unei prietene care îmi arăta cu cine voi lucra şi mi se făcea un pic frică dacă voi face faţa, dacă voi putea să fiu împreună cu ei în fiecare zi, oriunde. Acuma ştiu că pot! şi sunt mulţumită experienţei acestea. O simt ca ещё одна ступенька вверх по крутой лестнице. Desigur că la început totul era altfel, alte gînduri, alte retrăiri, dar vedeţi cum se schimbă lucrurile în 3 luni - cît de repede trece vremea.
Îmi place că unii din aceşti oameni se străduie să vorbească cu mine în engleza. Anume interesul ăla, străduinţa mă fascinează. Luni veneam după un concert, ploua, eu eram dusă departe în gîndurile mele, cînd unul m-a întrebat "How are you?" Eu tocmai m-am trezit în realitate şi mi-a fost un pic ruşine faţă de el, că l-am lăsat fără atenţie, dar el, care nu vorbeşte bine în limba sa, pentru că îi greu, îşi aminteşte de frazele în limba străină, studiate la şcoala, numai ca să aibă vreo conversaţie cu mine. Şi de acolo s-a pornit. El a început să mă înveţe limba sa maternă, cuvinte simple. Dar mă miram că aceleaşi cuvinte el le ştia în engleza!!! Poate nu înţelegi acum de ce aşa mă mir, dar încercaţi să lucraţi cu aşa oameni - o să înţelegeţi. Unii din ei n-au чёткую речь şi cîteodată personalului îi este greu să înţeleagă ce ei vor.
V-am povestit deja de cîteva ori cum eu vorbesc cu ei :)). Fără ca să înţeleg ceva, spun "da", "ok" )). Săptămîna asta am înţeles că ar trebui şi să răspund ceva prin cuvinte la întrebările lor :D atunci прибегаю к выражению "en tiedä" (nu ştiu). Seara asta am stat pe plaja cu 3 persoane şi vocabularul - ei mă învăţau să joc Pokerul :). De jucat nu prea am învăţat, dar de vorbit - trebuia :)). Hmmm pot să zic că ceva s-a primit azi ;). La întrebări simple deja pot să răspund, cuvinte aparte înţeleg din vorbire. Cel mai bine s-a primit următorul dialog cu o pereche :D.
Ea: - Onko sinulla poikaystävä?
Eu: - Ei.
El: - Miksi?
Eu: - En tiedä.
El: - Ai. Miksi? Sinä olet kaunis tyttö!
Eu: - :))))
Sau altul: mîncam în cantină şi unul din băieţi (cu sindromul down), care şi-a pus ochiul pe mine din primele zile, încerca ceva să-mi zică despre luna decembrie (cînd trebuie să mă întorc). Ştiţi ce mi-a spus? Că îi va fi dor de mine... Mi-a fost atît de plăcut să aud asta. У меня быстро перед глазами плёнка прокрутилась вперёд: месяц декабрь, холодно, везде белым-бело, снег, я... и мой чемодан :((((.... у меня слёзы навернулись. Da, îmi va fi şi mie dor de ei... şi de el pentru că несмотря на то, cît de diferit arată de noi, mă face să rîd practic în fiecare zi.
Daţi să vă spun un mic anekdot cu el. Într-o sîmbătă am mers la o танцплощадка cu ei. Noaptea, cînd să ne întoarcem înapoi acasă, nu găsim pe băiatul acesta Jani şi prietenul lui Aleksi. Le-am găsit eu la un fel de terrassa. 3 fete stăteau за барной стойкой, Aleksi stătea de vorbă cu ele - flirta. Jani şădea pe un fotoliu într-o parte. Cînd le-am spus că e timpul să mergem acasă..., nu, am spus fetelor să le spună în limba lor ca să meargă spre autobus, băieţii un pic s-au înfuriat, probabil le-am stricat toate planurile :D. A doua zi cînd sărbătoaream engagementul unor tineri, Jani vroia să danseze cu mine. Eu - nu. Atunci el mi-a zis că dacă nu veneam eu ieri să le iau acasă, el azi ar avea o soţie! De aia ar trebui să dansez cu el! M-a îmflat un rîs :))).
Sîmbăta asta ei o să plece acasă. Iarăşi vor continua viaţa lor zi de zi. Eu o să întîlnesc alţi oameni, alte suflete chinuite, dar oricum fiecare din ei o să rămînă în amintirile mele prin unicitatea sa şi prin momentele plăcute petrecute împreună cu ei.
Am făcut share la sentimentele mele :). Acum merg să dorm.
P.S. fotografii nu pun numai din respect faţa de ei.
05 August 2013
02 August 2013
Subscribe to:
Posts (Atom)