Singura in padure

 

   10.05 era ultima zi pentru grupa Arjen Suola. A fost organizat un fel de "farewell party", unde noi am fost asistentele invatatoarei.

Respectiv, a fost zi scurta, noi am mers sa facem cumparaturi si pe drum spre casa ne-am despartit cu Simona. Fiecare a vrut liniste si pace. Eu n-am stat mult pe ginduri ce sa fac, pentru ca stiu ca pacea o gasesc plimbind, in mijlocul naturii. Mi-am umplut riukzacul cu bunatati si m-am pornit... singura! :)

    Mergeam unde imi vroiau ochii. Din spatele caselor am vazut padurica asta de beriozki (koivu). M-am gindit ca nu trebuie sa fie mare, o sa ma plimb, poate vad ceva interesant si mai fac un mic popas.

o potica imi arata unde sa merg

Prin imaginea asta vreau sa va arat ca aici in Mai pocki toliko rasskrivaiutsea. Astept in fiecare zi cu nerabdarea ca sa fie totul verde-verde. (In MD cred ca copacii deja sufera de atita caldura :) )









Padurile lor sunt daosebite: precum vedeti in urmatoarea foto sunt multe pietre mari. Am incercat sa aflu de unde ei se iau, dar pina cind n-am raspuns concret. Mi-au spus numai ca in copilarie in fiecare primavara parintii le puneau sa stringe toate pietrele din cimp si pe urma sa sadeasca ceva, dar pietrele tot apara si apar in fiecare an. Acestea probabil au fost special puse ca un fel de gard.

un pin cazut tot cu radacinile

 

Cit admiram natura, aerul curat, cintecele pasarilor finlandeze, am simtit foamea si mi-am organizat primul picnic in Finlanda :). Lingura uitasem acasa, asa ca mi-am uns piinea cu un batzisor :D. Dupa picnic ar trebuie sa ma intorc acasa, dar eu - nu! nu-mi era destul pentru seara ceea, am gasit un drumulet si am mers pina la capat sa vad unde duce. Am ajuns la o rascruce: un drum ducea sus spre oras. Cred ca mai au sa-l faca, pentru ca era un glot mare, m-am bucurat tare ca nu sunt grea si n-am intrat pina la genunchi in glotul cela.

Dar mai era un drum spre vale, in padure...

Ghiciti ce am ales eu din: sa ma intorc acasa sau sa vad spre unde duce drumul cela? :) Desigur ca drumul in vale. Din doua parti numai padurea: pini, mesteacăni (e corect cuvintul?), brazi, болото (mlaștină?) si EU- o fata miticuta, numai incaltamintea rosie poate ma facea vizibila :). Cu o zi inainte a plouat si simteam apa sub picioare, iar in padure, mai bine zis in mlaștină erau băltoace întregi.

 

aici tot sunt свинюшки

  Eu tot merg inainte sa vad cu ce se termina drumul.

 

   Mai apare si asa priveliste din stinga si dreapta drumului.

 Am ajuns la punctul final dar el s-a dovedit sa nu fie chiar final. Eu timp mai aveam, de ce sa nu merg mai departe? :)

 Acolo am gasit asa o harta. N-am inteles nica :) si am mers inainte...

 ...am vazut asa un podisor frumos, se vede ca e facut nu demult. Sper ca observati в какую глушь я забрела...

 La un moment mi-am dat seama ca am mers prea departe de civilizatie, ca sunt singura intr-o padure mare si ca nu sint in Moldova, unde e greu de gasit vreun lup sau urs. Cind m-am convins ca inainte ma asteapta numai "дремучий лес"

 ...m-am intors si deja nu-mi era pofta de admira natura :D ci ma rugam la Dumnezeu sa ajung vie acasa. Sincer sa va spun, imi treceau in cap imaginile de posibila moartea mea :), numai nu stiam de cine va fi cauzata: de un urs sau de citiva lupi... Ma gindeam sa scriu un mesaj la colega, sa stie unde sa ma caute :D. Dar daca cititi acest post inseamna ca sunt vie si neatinsa :D :D. Numai ca mi-am udat incaltamintea si picioarele.

   Am terminat plimbarea mea cu diferite fotografii de casutele finlandeze, o sa le vedeti alta data. M-am catait la leaganul scolii si cind a inceput sa ploua, am intrat in camera.

 

  Asa s-a terminat prima aventura mea :).

  Aveti grija de voi!!!! nu fiti asa de nebunatice ca mine :D.