Pieksämäki - e un small town unde voi trai si voi lucra 7 luni. Biletul la tren era de dimineata 11:12.
Ne-am asezat si mergeam in liniste primele 10 minute. Dupa ce ne-am intrebat una pe alta ce emotii avem, Simona mi-a zis "You look so sad. Even in your eyes one can see your sadness". Si intr-adevar eram un pic sad, indifirenta la faptul ca sunt in Finlanda, ca am fost in Helsinki, ca merg in alt oras, ca voi incepe un alt mod de viata... Eu faceam comparatie intre moldovenii nostri si finlandezi, intre mod de care m-au primit si m-am convins ca TOTUSI suntem mai ospetalieri decit europeni, posibil ca suntem cei mai ospetalier popor. Poate gresesc, dar mi se pare ca daca aveam un oaspete din strainatate si daca n-aveam bani in buzunar, aveam sa imprumut!!! dar sa-i pun ceva bun pe masa, sa-i fac macar un ceai si sa-i dau sa guste bomboanele noastre vestite din Bucuria. Podelilasi s etoi misliu s Simonoi i okazalosi ca ea are aceeasi parere, ca la dinsii tot prineato kormiti gostei. Asa, slovo za slovom am avut o calatorie interesanta. Eram edinstvennie care se rideau in vagon :).
Tren, deja va inchipuiti ca era bun, comod. V-am scris ca veceul are mai bune conditii decit la noi in oficiu :D.
Pieksämäki e orasel cui JD is an important junction for the Finnish railway network. Asa ca ne v takuiu i glushi ea poehala. Ne-au intilnit doamnele din colegiu Koulutuskeskus Agricola. Toate mai mult de 40 ani. Din primele minute eram invitate la dinner la support family :). Spre fericirea mea, aici este o doamna din Estonia care cit de cit vorbeste rusa!!!! s nei ea ne propadu :).
Sa va spun cinstit, cit mergeam in masina din gara spre colegiu, eram mai entuziasmata decit in Helsinki, nu stiu de ce. Pote ca e oras unde voi sta tot timpul, poate ca are multe lacuri, multi copaci, dar pentru mine asta e ceva foooarte important. Ne-au hranit bine. Prima mincare a fost supa, nu stiu din ce e facuta. Si parca era gustoasa, si parca trebuia sa ma obisnuiesc ca sa-mi placa :). Am facut cunostinta cu studenti cu dizabilitati... Da, Stela, ei sunt cam asa cum aratai si acum la mine e scop mare, ca sa pot sa ma uit la ei si sa zimbesc, si inca sa maninc cu ei la o masa... A fost un baiat mai normal, singur s-a apropiat de noi si asa se straduia sa ne povesteasca despre pisicuta (Vadim, not "pisica" :D) A fost placut.
Azi 05.05 prima data am patit-o cu Simona... In bucataria am ramas numai noi doua si o doamna de vreo 40 de ani care tot e bolnava. Noi vorbeam intre noi si ea a inceput sa ne spuna ceva in finlandeza de parca ne facea observatii, de parca noi am facut ceva nu prea bine. Noi stim o fraza "Anteeksi, en puhu suomea" care inseamna "Scuze, nu vorbesc finlandeza" si am spus-o de 2 ori, dar ea tot ne spunea si tot parca ne certa... Noi ne-am uitat una la alta si am iesit. Cred ca asa cazuri o sa mai fie muuulte.
Dati sa va povestesc despre camin. Avem camere separate, asa ca privacy cit vrei, hoti goloi hodi po komnate. Acum e week-end, studenti sunt acasa, dar de miine deja o sa fie galagie. Cred ca toti vor fi interesate cine suntem, de unde suntem. Dus, WC e comun, dar e kyllä (ok). Eu numai ma mir cum ei pot sa aiba grija de ceea ce au. Nici o crapatura pe plitka din baie si tot ma intreb: oare DE CE la noi nu se poate asa??? Cu internetul va fi mai greu. Este wi-fi dar la mine nu merge, nu se conecteaza si stau in camera de computatori care e deschis pina la 22:00. Dar trebuie sa iesi la 21:45, pentru ca altfel alarma se va porni :).
De mincare: deja ma simt mai linistita ca nu voi muri de foame :D. Aici hranesc bine. Posibil ca voi minca si cea ce nu puteam sa-mi permit in MD :).
Acum e 21:39 - trebuie sa ies. Daca mai aduc aminte ceva, scriu alta data. Excusez-moi, poze nu-s.
No comments:
Post a Comment