Vai de mine...

    Dragi cititori sau cetitori, nu vam povestit de viaţa mea de cînd am fost în Turku. Acolo a fost interesant. Dacă îmi găsesc timp liber şi inspiraţie, voi descrie şi ziua ceea. Astăzi vreau pur şi simplu să vă povestesc de ultimele zile, de ultima săptămîna.
   După mică vacanţa am ieşit la lucru, nu ştiam ce vom face, nici pofta de a lucra nu prea o aveam :). Somnoroase după duminica am început să carăm matrase, să scuturăm pernele, ogheală  - tăt ce e legat de pat. Fiecare dimineaţa se începea cu o mică şedinţă, unde rolul nostru era numai să stăm pe scaune şi să aşteptăm comanda, căci despre ce se vorbea nici o vagă idee nu aveam. Mă gîndeam: " Mai bine dormeam aceste 15 min". Ambele (eu şi colega) de dimineaţa eram preocupate de lucrule sale în gînduri, dar sunt sigură că una din gîndurile era despre patul cel călduţ şi moale. Noi nici nu prea vorbeam între noi. Numai ne-au dat ordenul ce de făcut pe azi, ne apucam de lucru, fără ca să ne exprimăm mult. Poate peste o oră sau jumate de oră simţeam oboseala de a tăcea, îmi era plictisitor. Atunci începeam vreo discuţie şi mai departe ne porneam să ne rîdem, să ne hohotim despre ceea ce facem în Finlanda. Ne-am înţeles că în CV-ul nostru mai adăugăm în cîmpul despre lucru/experienţa "Scuturare matraselor, pernelor" -  asta tot e un job :D. În Moldova sau în Letonia nicidecum nu aveam şansa să ne ocupăm de aşa ceva :)))). A fost vesel, sincer, tare vesel! Deşi am răspirat o mulţime de praf, o  m u l ţ i m e! Dar asta nu ne-a dat motiv ca să fim triste. Acum îmi aduc aminte şi mă rîd. Stînd în camera ceea plină pînă în pod cu matrase, m-am gîndit că taman perfect loc pentru a face poze :))) Clar lucru că nu le expun aici căci sunt tare откровенные :D.

     În altă zi am aranjat aşa zisul spital. Clasa de muncă pentru băieţi, unde sunt diferite lemne, maşine de tăiat lemne, diferite ustensile(острые) - acolo va fi locul unde vor aduce copii dacă li se face rău, greaţă. Acolo am adus tot matrase, am pus covoare, am acoperit cu perdele stanoacile. Doamna, care gestionează cu totul asta, singura se rîdea, ne-a spus să facem foto şi să trimitem acasă cum arată "Finnish hospital" :). Eu n-am foto, dar cu colega avem impresie că dacă copilul întră în camera ceea, lui i se va face cu atît mai rău :D.
   În două cuvinte vreau să spun pentru ce e toată pregăteala asta. Din 13 iulie se va începe "Marriage camp" -  asta înseamnă că familiile tinere, împreuna cu copiii vor veni şi vor trăi o săptămîna pe teritoriul şcolii noastre. Părinţii vor avea diferite traininguri despre ceea cum să păstrezi familia, cum să comunici cu soţul/soţia ca să ieviţi conflicte ş.a.m.d. Copiii vor avea alte activităţi şi iată acolo o să vină rîndul de un lucru normal pentru noi - noi vom sta cu cei drăgălaşi neascultători. Dacă vor fi ca Lenuţa mea - îmi rup păr de pe cap :). Dar pînă cînd facem lucrul nenormal :).
   Aşa a trecut săptămîna trecută. Azi însă am făcut un lucru mai greu. Am tărîit mese, scaunele pentru copii. O nouă experienţă - hamal! :D Ou, nu pot să-mi imaginez cît de mare va fi după asta CV-ul meu :)))) Gluma glumei, dar noi chiar am făcut lucru fizic azi. Ni era dor de matrase :))). Bine că toată asta nu durează toată ziua. Cam la două noi terminăm şi după avem toată ziua în dispoziţia noastră. Dar oare ce poţi face cînd e frig un pic afarăăăăă. Nu prea multe. Cu bicileta să ies mii frig. În schimb! eu azi am făcut prima dată cartofi în cuptor. Nu că prima dată am făcut cartofi, dar ÎN CUPTOR! demult vroiam să încerc să fac mîncare numai în cuptor, pentru că din bucatele gustoase ale surorii mele ştiu că se primesc deosebit de moale, тающие во рту. În Chişinău nu aveam aşa posibilitate oricît n-aş vrea, dar aici am încercat azi :). Am gustat numai două cartofiţe - sunt nemaipomenite. În plus, le-am făcut cu ciuperci. Ador ciupercii!!!! Da, mai trebuie să mă pregătesc săptămîna asta să fac mamaliga, pentru că respecatabilul tovarăşul meu italian tot aşteaptă mamaliga de la mine, iar eu pizza italiana(pronunţaţi vă rog asta cu accent italian :) ) de la el. El acum n-are timp liber, aşa că prima voi fi eu. Ah, încă nu ştiu dacă se va primi :) zic eu că ar trebui să fac, dar cum zice vorba spaniola "Del dicho al hecho hay mucho trecho" :D. O să vedem. Apropo, cine răuşeşte să citească postul azi-mîine şi are idei bune despre alte bucate care vin cu mamaliga, vă rog scrieţi-mi, dar nu propuneţi ceva sofisticat - budgetul meu nu e mare :D.

   Ieri, deşi nu era nimic interesant în oraş, pentru mine a fost o altă zi deosebită. Principalul că era SOARE!!!! eu spre seara am înţeles că mie îmi trebuieşte foarte puţin pentru fericirea - un soare cald strălucitor şi cer senin şi natura :). Dacă v-am zis că a fost soarele, asta ce înseamnă? înseamnă că eu am ieşit cu bicileta mea draguţă! În gînd aveam eu un drumuleţ care merge prin pădure dar mai sunt şi multe lacuri din ambele părţi. Am ieşit de acasă la ora 15:00 -  aveam toată ziua la dispoziţie pînă la 22:00. Credeam că ştiu unde e drumul ăla, dar оказалось, că am greşit. Am luat spre altă direcţie şi tot căutam să găsesc cotitura care va duce în pădure, dar aşa şi n-am găsit. Am mers cît am mers, n-am văzut nimic interesant şi dezămăgită că am pierdut cîteva ore, am dat înapoi. Nici copacii şi drumul bun nu mă încîntau. Iată aşa deja mă alint :). Apropo, drumul ăsta era şosea mare, unde treceau fiecare 5 min maşine şi cam... era fricos :) de aia am pus casca. Acuma pot să spun că şi pe drum mare am mers ;)
   Cînd veneam înapoi am văzut un semn din dreapta (scuze pentru deget pe poza)

Naiskankaantie - drumul nu arăta deloc mistic dar am decis să merg să văd, poate găsesc ceva. Nu multe am mers şi am ajuns să fiu lîngă pădure :D - deja nimic nu-i de mirat că pretutindeni sunt numai păduri :)), sper că v-aţi obişnuit şi voi. Simţeam un pic oboseala şi timpul era să mănînc ceva. Atunci am decis să-mi scot covoraşul, să mă aşez la un popas. Cînd am intrat în padure, ghiciţi ce am văzut? nu, nu lup :) (din păcate :D) Am văzut голубика (blueberry) (coacăză - aşa guglul mi-a tradus). Am scos o sacoşă şi mi-am strîns un pic :). Ou, ce emoţii plăcute am primit! o da, şi neplăcute din cauza furnicilor celor mari de pădure. Oh my God, cît de tare se muşcă ei. Aici în pădure всё кишело жизнью. Cînd priveam jos, vedeam furnicile celea mari grăbind undeva. Posibil să dovedească să facă tot lucrul pe parcursul verii, pentru că după vine frigul. Am văzut două furnice, ca nişte oameni mici, duceau o bucată de crenguţă, ţinînd-o din ambele părţi. Alta deja a luat în spate pe furnica pe care eu am rănit :). Era un шмель, care se aşeza dintr-o floare în alta. Şi multe alte insecte mici :). Sus se auzeau păsările cu cîntece plăcute şi nişte cioare, care dădeau pădurii o imagine mai misterioasă. În linii generale pădurea nu era speriitoare. Cînd m-am aşezat să-mi mănînc prînzul tot mă uitam după copaci... mai ştii "de unde sare iepurile" :D.

  Deja mă săturasem de furnici şi m-am pornit iarăşi pe drum.

   O să trec peste detalii. Mai în scurt am stat vreo 2 ore aproape de un lac, unde am înşirat covoraşul şi m-am apucat de... finlandeza!!! Iată duminica la natura am vrut să învăţ ceva şi am învăţat un dialog :). Lui profesoara mea de franceză la universitatea tare îi plăcea să ne dea învăţat dialoguri pe de rost, ea considera că asta e un mod de a învăţa limba. Eu uram metoda asta. În pofida faptului că mie nu-mi placea să învăţ pe de rost, nu vedeam sensul de a memoriza dialoguri întregi, acum în Finlanda m-am gîndit că tocmai asta va fi una din metodele mele de a învăţa limba :)). Mii ruşine acum de mine, dar ce să fac. Nu ştiu de ce dar dialogul mi s-a părut foarte uşor, cuvintele erau memorizabile. Aşa m-am odihnit şi cînd s-a făcut spre ora 20:00 m-am pornit mai departe. Mergeam prin rădăcinile copacilor, ce interesant era. Cu casca în cap mă simţeam ca un cascador. Gîndindu-mă la asta, taman am nimerit la locul făcut special pentru antrenare :))

Am încercat şi eu dar n-am putut :). N-am putut să am destule forţe să merg prin nisip - nu e pentru mine.
   După un krug am hotărît să mă pornesc acasă, dar d-intîi să merg la Mimmi şi s-o întreb totuşi de drumul cela pe care eu vroiam azi să merg de la început, căci ea ne-a dus acolo prima dată. Era luna mai, copacii erau încă goli, atunci în gînd mi-am spus că vara neapărat vin aici singura cu bicileta! 
   Acasă la Mimmi ei mi-au propus să-mi arăte drumul cu maşina - deja ştiu cum să ajung acolo. Acum numai îmi rămîne să aştept alt weekend cu soare şi căldură ca să pot primi plăcerea de la riding 10 km.

   Succese vouă! Azi pe internet am văzut că în MD +29ºC - sper că nu vă jăluiţi de căldura, ci admiraţi soarele din plin. Da, mii dor de soarele nostru... :)