De multe ori am venit din Comrat la Chişinău cu auto-stop. E periculos, dar eu nu mă temeam. Erau cazuri din te gîndeşti "Doamne, la cine şi de ce m-am urcat, că nu ştii dacă ajungi vie" :D, dar dacă citiţi acest post înseamnă că sunt vie :). Vie nu numai după MD, dar după ziua de azi tot.
Am vrut să încerc să vin cu auto-stop şi în Finlanda. Un bărbat din Rovaniemi (Lapland) mi-a spus că "Finland is the safest place in the world!" Eu am vrut să simt asta pe pielea mea. Şi... azi am văzut cum îi aici. Hmmmm... şi greu şi nu prea.
Trebuia să vin din Jyväskylä pînă Pieksämäki - 86 km - nu e mult, de aia şi am vrut să încerc d-intîi cu distanţa mică. După o plimbare mică în oraş sub ploiţă şi fără umbrelă, am hotărît să găsesc drumul cela unde ar trebui să stau. Văd un domn mergînd pe trotuar şi vorbind un pic cu sine, îl întreb unde ar fi mai bine să stau să opresc maşinile căci îmi trebuieşte spre Pieksämäki. El zice, vino cu mine cu maşina, eu merg spre direcţia ceea. Nu ştiam ce să cred, să mă bucur că aşa de repede am găsit transport sau să încep să şiuşesc... Domnul a fost foarte şi foarte liniştit, numai că nu prea ştia engleza, de aia conversaţia noastra a fost foarte scurtă şi limitată numai despre kylmä suomalainen kesä (cold finnish summer). La o bucată de drum el m-a lăsat, pentru că el întorcea spre altă direcţie. Aşa am rămas eu singurică pe marginea drumului, cu 2 gentuţe şi cu un semn făcut din carton, pe care scria cu litere roşii Pieksämäki. În plus, timpul tot stătea înnourat şi bureza.
În Moldova niciodată n-am utilizat semne cu denumirea oraşului. Azi m-am simţit un pic incomod cu cartonul cela în mînă. Îmi era parcă ruşine :). Maşinele treceau cu viteza şi nobody cared about you... Numai la început o fată s-a uitat cu atenţie la inscripţia mea şi a arătat că nu merge acolo. Am mai ţinut cartonul cela vreo 7 min şi pe urmă am zis: "Fac ca în Moldova şi nu mă chinui mult", pentru că de fapt nu era important ca persoana să meargă anume în oraşul meu, şansa poate era una dintr-o sută. Important era ca să mai merg vreo cîteva kilometri mai departe. Aşa stînd un pic stresată, căci nu ştiam dacă ajung azi acasă, a venit autobuzul. Am întrebat cît va costa şi preţul era 17 euro!!!! De ce m-am mirat? pentru că cu tren din centrul oraşului Jyväskylä pînă oraşul meu costă 17 euro. Sun bilete şi mai ieftine. Dar acest şofer îmi cere tot aşa preţ pentru o distanţă mai mică, pentru că cu primul domn am mers vreo 30 de km. Şi unde e dreptatea? Беспомощная, да ещё и выбираю, am ieşit din autobus să mai încerc norocul - fie ci-o fi! Eram твёрдо-настроенная să ajung acasă cu autostop.
Încă vreo 10 min fără succes. Din cer tot bureza şi bureza... Atunci am început să dau din mîna mai tare - să vadă că într-adevăr sunt în panică, că am nevoie de ajutor. Desigur, că dacă stăteam ore în şir, aveam să sun la prietenii, dar pînă cînd nu vroiam să-i deranjez. Şi uitaţi-vă că a funcţionat!!! S-a oprit un băiat, cu care am mai mers vreo 30 de km.
Partea finală (~25 km) am mers tot cu un bărbat, dar aista arăta disgustător. So fat!!! Well, important era că m-a adus pînă acasă. După 15 min de vorbă el deja напрашивался в друзья în FB. Ce bine că nimeni nu poate mă găsi în reţeaua FB după numele şi prenumele! atunci eu cer contactele şi le spun că "desigur" te adaug şi te contact... hihihi
Aşa a fost experienţa mea cu hitch-hiking in Finland. Sincer, nu am rămas încîntată. Acum stau şi mă gîndesc că de fapt am ajuns repede şi cu succes. Sub ploaia mare n-am nimerit, nici o oră n-am stat afară :). Dar totuşi a fost stresant, poate că e pentru prima dată şi singura :)... Dacă mai încerc, singura nu mă pornesc - c'est sûr!
P.S. nu-mi era poftă de a face foto deloc ))
Am vrut să încerc să vin cu auto-stop şi în Finlanda. Un bărbat din Rovaniemi (Lapland) mi-a spus că "Finland is the safest place in the world!" Eu am vrut să simt asta pe pielea mea. Şi... azi am văzut cum îi aici. Hmmmm... şi greu şi nu prea.
Trebuia să vin din Jyväskylä pînă Pieksämäki - 86 km - nu e mult, de aia şi am vrut să încerc d-intîi cu distanţa mică. După o plimbare mică în oraş sub ploiţă şi fără umbrelă, am hotărît să găsesc drumul cela unde ar trebui să stau. Văd un domn mergînd pe trotuar şi vorbind un pic cu sine, îl întreb unde ar fi mai bine să stau să opresc maşinile căci îmi trebuieşte spre Pieksämäki. El zice, vino cu mine cu maşina, eu merg spre direcţia ceea. Nu ştiam ce să cred, să mă bucur că aşa de repede am găsit transport sau să încep să şiuşesc... Domnul a fost foarte şi foarte liniştit, numai că nu prea ştia engleza, de aia conversaţia noastra a fost foarte scurtă şi limitată numai despre kylmä suomalainen kesä (cold finnish summer). La o bucată de drum el m-a lăsat, pentru că el întorcea spre altă direcţie. Aşa am rămas eu singurică pe marginea drumului, cu 2 gentuţe şi cu un semn făcut din carton, pe care scria cu litere roşii Pieksämäki. În plus, timpul tot stătea înnourat şi bureza.
În Moldova niciodată n-am utilizat semne cu denumirea oraşului. Azi m-am simţit un pic incomod cu cartonul cela în mînă. Îmi era parcă ruşine :). Maşinele treceau cu viteza şi nobody cared about you... Numai la început o fată s-a uitat cu atenţie la inscripţia mea şi a arătat că nu merge acolo. Am mai ţinut cartonul cela vreo 7 min şi pe urmă am zis: "Fac ca în Moldova şi nu mă chinui mult", pentru că de fapt nu era important ca persoana să meargă anume în oraşul meu, şansa poate era una dintr-o sută. Important era ca să mai merg vreo cîteva kilometri mai departe. Aşa stînd un pic stresată, căci nu ştiam dacă ajung azi acasă, a venit autobuzul. Am întrebat cît va costa şi preţul era 17 euro!!!! De ce m-am mirat? pentru că cu tren din centrul oraşului Jyväskylä pînă oraşul meu costă 17 euro. Sun bilete şi mai ieftine. Dar acest şofer îmi cere tot aşa preţ pentru o distanţă mai mică, pentru că cu primul domn am mers vreo 30 de km. Şi unde e dreptatea? Беспомощная, да ещё и выбираю, am ieşit din autobus să mai încerc norocul - fie ci-o fi! Eram твёрдо-настроенная să ajung acasă cu autostop.
Încă vreo 10 min fără succes. Din cer tot bureza şi bureza... Atunci am început să dau din mîna mai tare - să vadă că într-adevăr sunt în panică, că am nevoie de ajutor. Desigur, că dacă stăteam ore în şir, aveam să sun la prietenii, dar pînă cînd nu vroiam să-i deranjez. Şi uitaţi-vă că a funcţionat!!! S-a oprit un băiat, cu care am mai mers vreo 30 de km.
Partea finală (~25 km) am mers tot cu un bărbat, dar aista arăta disgustător. So fat!!! Well, important era că m-a adus pînă acasă. După 15 min de vorbă el deja напрашивался в друзья în FB. Ce bine că nimeni nu poate mă găsi în reţeaua FB după numele şi prenumele! atunci eu cer contactele şi le spun că "desigur" te adaug şi te contact... hihihi
Aşa a fost experienţa mea cu hitch-hiking in Finland. Sincer, nu am rămas încîntată. Acum stau şi mă gîndesc că de fapt am ajuns repede şi cu succes. Sub ploaia mare n-am nimerit, nici o oră n-am stat afară :). Dar totuşi a fost stresant, poate că e pentru prima dată şi singura :)... Dacă mai încerc, singura nu mă pornesc - c'est sûr!
P.S. nu-mi era poftă de a face foto deloc ))
