Dezămăgită şi obosită, tare tare obosită

"Dezămăgită şi obosită" - asta a fost gîndul meu după un ride de azi.


   La ora 12:30 am ieşit de acasă. Aveam în plan să vizitez Nikkarila metsaopisto. D-intîi m-am consultat cu Google maps. N-am găsit deodată, dar după căutare mai detaliată am găsit. Mi-am făcut marşrutul şi m-am pornit. Nikkarila metsaopisto e un loc pictoresc, bun de vizitat mi-au spus. E interesant prin drumurile înguste prin pădure. Ei sunt aşa de mulţi că poţi să te pierzi. Cînd eu am ajuns la locul după mapa am văzut locul cunoscut, prin care eu deja am trecut, dar nimic interesant n-am văzut. Am făcut nişte kruguri prin împrejur - poate găsesc ceva interesant, dar n-am găsit. Atunci nu puteam să înţeleg de ce m-au recomandat să vin aici şi un pic расстроенная m-am pornit să văd lacul Tahinlampi unde este plaja şi vişca ca să sari în lac. Dar şi aici am fost mai devreme o lună în urma.

  Atunci am decis că merg mai departe. Mergînd spre Tahinlampi văzusem un semn "Peiposjärvi 18 km" - iată acolo eu am mers azi şi asta a fost primul loc care m-a lăsat dezămăgită.
   Am mers cu bicicleta, mi s-a părut că 18 km sunt nu aşa de mult pentru mine. O figă! La început eram tare entuziasmată - eu o să pot :). În cap se învîrteau cuvintele din cîntecului lui Dara

Open your eyes

And you'll see that

Somebody cries

Someone's leavin'

Open your eyes

And tell your neighbours too

It's so easy for you to

Open your eyes

pentru că trebuia să fiu cu ochii pe drum. Nu tot drumul a fost asfalt, ci 7 km de kelirikko

"Taman o să mă orientez după drumul acesta: 7 km şi plus încă cîteva" (nu ştiu cît pentru că kelirikko nu era de la început. Păcat că bicileta n-am счётчик să văd cîte km am trecut.)
   Doamne, ce de lung a fost drumul de azi pentru mine, n-aveţi idee. Tot mergeam şi mergeam, nimic asemănător de un mic satuc nu vedeam. Numai cîte o casă, departe una de alta - summer cottages. Mai treceau şi maşinele, peste 15-30 de min. Pe unii le opream şi întrebam dacă merg în direcţia corecta. Şi dacă nu era multă lume, am dat libertatea dorinţelor. Mi-am ridicat topul să răsufle şi burtica de aer curat. Burtica sau jirocek. Era foarte cald, un pic de înăduşeală. Bine că erau copaci şi era umbra, dar totuşi piciorul meu drept a reuşit să se bronzeze mai mult decît cel stîng. Spinarea deja îmi ardea. Atunci topul l-am schimbat pe o camaşă, pe care o închideam numai cînd opream maşinele (să nu vadă costumul meu de baie :)) Aşa с ветерком treceam dealurile, văi.
   La o bucată de drum n-am rezistat, m-am înjurat, pentru că deja simţeam oboseala în picioare. Şi asta că încă n-am ajuns la destinaţie, nu se ştie cît mai am, plus trebuie să am puteri să mă întorc înapoi.

Tabloul acesta m-a bucurat un pic. Am mers eu mai departe şi... n.am văzut eu  n i m i c afară de şcoala.

Erau şi case, dar tot nu prea aproape una de alta. Am mers încă un km. Taman cînd m-am oprit să-mi potolesc setea, trecea o maşină. Am oprit-o - erau 3 băieţi care m-au ajutat cu mapa. Era amuzant pentru că eu singura nu ştiam unde merg. Järvi în finlandeza înseamnă lac, dar sunt şi denumiri de localităţi cu cuvîntul acesta. Băieţii mă întrebau: "Vrei să vezi lacul sau localitatea?" Eu: "Ce există aceea şi vreau să văd." В конечном счёте, în mapa loc electronica am văzut că nu este Peiposjärvi ca lac, dar localitatea deja am trecut-o, trebuia să mă întorc înapoi. M-am surprins nu tare plăcut. Eu aşteptam să văd un satuc, unde va fi o stradă principală şi alte прилегающие к ней маленькие улицы, un simplu market, unde pot să-mi cumpăr apa. Оказывется, şcoala şi casele celea răspîndite şi sunt Peiposjärvi! Unul din băieţi m-a întrebat de unde sunt. Cînd am zis că din Moldova, îmi zice: "Şi ai venit din Moldova ca să vezi Peiposjärvi? :D :D.  Mai erau 2 km spre un lac mare Maavesi, dar nu-mi era pofta să văd apa, lacurile peste tot sunt totuna.
   Iată aşa mi-am întors bicileta înapoi. Înainte ca să încep drumul spre casa, am întrebat o doamnă să-mi dea apa în sticluţa mea şi m-am pornit. Unicul lucru ce am obţinut/învăţat din ziua de azi e că am reuşit să trec aproape toate dealurile pe bicileta. Numai la unul mi-at dat jos pentru că era imposibil :)) n-aveam destuli puteri. Am mîncat mansikka. Mi-a căzut în ochi taman cînd m-am oprit să fac o pauză.

mărişoară

Am mîncat pe toate, fericită şi un pic odihnită am continuat drumul. Cînd am ajuns la lacul Tahinlampi, mi-a venit o poftă să întru în apa, să mă răcoresc un pic după drum lung. Aşa de plăcut a fost, n-am înotat pentru că nu o pot face fără colac de salvare (aşa de haios sună pentru mine, pentru că cuvîntul "colac" la mine se asociază cu mâncarea. Cu scrisul învăţ şi eu cîteva cuvinte din româna.)
   În oraş am ajuns fix la 18:00. La ora asta era un mic concert în centrul. A dansat un grup de tineri din Brazil, Finlanda şi Croaţia. După ce am stat de vorba cu tinerii cei şi cu "mama mea finlandeză" Marjo, am venit acasă practic moartă de oboseala. Mîine nu ştiu ce voi face şi dacă voi face ceva. Seara voi întîlni Celine la gara feroviară, trebuie să pregătesc ceva gustos :D.