07 December 2013
22 November 2013
Lacrimi amare
da, nu încetez să plîng! plîng pentru că plec, plec ... nu ştiu unde şi nu ştiu la ce. Dacă înainte să vin în Finlanda tot nu ştiam ce mă aşteaptă dar eram "excited" pentru că după auzite am aflat că ţara e super bună, acum ştiu unde plec şi de asta mă tem. Mă tem de zilele triste, de zilele plictisitoare cînd vrei pur şi simplu să dispari din Terra, să zbori undeva mai departe cît nu te vede nimeni. Cît de fericită sunt că în Finlanda am putut să zbor cînd aveam nevoie să stau în patru ochi cu gîndurile mele. Pădurea era cosmosul meu şi nimic niciodată nu m-a liniştit atît de bine cum a făcut-o Finlanda. Toate problemuţele cu bani par aşa un fleac acum în comparaţie cu toată experienţa pe care am trăit-o în Suomi...
Plîng, pentru că... n-am cuvinte... pur şi simplu plîng pentru că nu vreau să plec de aici, pentru că dacă plec vreau să mă mai întorc. Da! Finlanda e PRIMA ţara în care vreau să mă întorc , VREAU SĂ MĂ ÎNTORC!!!
Cred că atît de amar am plîns numai cînd am pierdut pe mămica şi mai vreun timp după asta...
Plîng, pentru că... n-am cuvinte... pur şi simplu plîng pentru că nu vreau să plec de aici, pentru că dacă plec vreau să mă mai întorc. Da! Finlanda e PRIMA ţara în care vreau să mă întorc , VREAU SĂ MĂ ÎNTORC!!!
Cred că atît de amar am plîns numai cînd am pierdut pe mămica şi mai vreun timp după asta...
30 October 2013
25 October 2013
23 October 2013
De nouveau
Hei!
Data trecută aşa şi n-am avut timp să scriu mai detaliat despre zilele mele cu studentele din Franţa, dar azi, cît de somn nu mi-ar fi o să scriu.
Data trecută aşa şi n-am avut timp să scriu mai detaliat despre zilele mele cu studentele din Franţa, dar azi, cît de somn nu mi-ar fi o să scriu.
18 October 2013
17 October 2013
Iarna a venit!
Oho-ho ho!!!!!
Dragii mei prieteni!!! A venit iarna! :D :D mă simt aşa de entuziasmată, deşi pînă acum nu prea o aşteptam. La începutul săptămînii am aflat că în Laplanda a nins un pic, iar ştirile prin oraşul mergeau că pe la sfîrşitul săptămînii promit să avem şi noi pînă la 12 cm de zăpadă :). Nu toţi ştiau că eu n-am cizme de iarna - asta cel mai mult mă îngrijora în ultimele săptămîni. Nu ciuboţi însuşi dar preţul lor, vai de mine!!!
Încă fiind în MD am auzit de brandul RIEKER care pentru salariile noastre costă destul de mult. De obicei mă uitam la modelele lor, le admiram dar îmi cumpăram ceva mai simplişor. Aici însă... să plîng sau să mă rîd ... iesă că Rieker e aproape cel mai ieftin brand de calitate. În Moldova nu cred că l-aş cumpăra vreodată. Aici, de nevoie, am cumpărat. Azi am avut ziua norocoasă şi am nimerit la unii ciuboţei la reducere şi sunt fericită acum ca elefantul :).
Poate să ningă afară! numai să nu fie mai mult decît statura mea :D
Mîine deja fac poze ;)
Dragii mei prieteni!!! A venit iarna! :D :D mă simt aşa de entuziasmată, deşi pînă acum nu prea o aşteptam. La începutul săptămînii am aflat că în Laplanda a nins un pic, iar ştirile prin oraşul mergeau că pe la sfîrşitul săptămînii promit să avem şi noi pînă la 12 cm de zăpadă :). Nu toţi ştiau că eu n-am cizme de iarna - asta cel mai mult mă îngrijora în ultimele săptămîni. Nu ciuboţi însuşi dar preţul lor, vai de mine!!!
Încă fiind în MD am auzit de brandul RIEKER care pentru salariile noastre costă destul de mult. De obicei mă uitam la modelele lor, le admiram dar îmi cumpăram ceva mai simplişor. Aici însă... să plîng sau să mă rîd ... iesă că Rieker e aproape cel mai ieftin brand de calitate. În Moldova nu cred că l-aş cumpăra vreodată. Aici, de nevoie, am cumpărat. Azi am avut ziua norocoasă şi am nimerit la unii ciuboţei la reducere şi sunt fericită acum ca elefantul :).
Poate să ningă afară! numai să nu fie mai mult decît statura mea :D
Mîine deja fac poze ;)
16 October 2013
29 September 2013
Frig ca iarna în MD
Azi la noi e +5º pe cînd în MD, Chişinău e +14º - vedeţi diferenţa? ap voi numai o vedeţi, dar aici o SIMT!!!! E friiiig, ca iarna. Капееец, talvi tulee...
25 September 2013
24 September 2013
22 September 2013
17 September 2013
16 September 2013
13 September 2013
07 September 2013
06 September 2013
05 September 2013
24 August 2013
18 August 2013
14 August 2013
09 August 2013
Surpriza zilei 08.08.2013 (!!!!!)
Mă credeţi sau nu, dar azi chiar am rămas, cum se zice, "CU GURA CĂSCATĂ".
08 August 2013
Falling in love...
Hmmm.... probabil, după citind denumirea postării veţi întreba: "Aha! de cine Alla se îndrăgosteşte?" Deodată vreau să spun că e o dragoste deosebită, nu e la fel ca ceea despre care toţi vorbesc. V-am dezămăgit? Poate, dar pentru mine e un step înainte în viaţa.
Este vorba de oameni cu care lucrez... oameni cu nevoi speciale (invalizi). Anume azi am simţit că mă îndrăgostesc de ei... ca de prieteni. Mă uitam azi la fiecare din ei. Unii par helpless, alţii îţi provoacă jalea în suflet. Toţi au ochişorii naivi, nu ştiu ce aşteaptă lor în clipa următoare. Dar una mi-a plăcut: cînd mă uit la ei, zîmbesc, mai dau din ochi (la fete), primesc tot acelaş zîmbet înapoi şi sunt sigură că e un zîmbet sincer, binevoitor. Acuma avem un grup care stă aici de 2 săptămîni. Ne-am împrietenit deja unul cu altul şi deja nu-mi par atît de îndepărtaţi, nu-mi par ca o categorie de oameni aparte. Pur şi simplu ei nu pot să facă totul ca şi mine, ca şi voi.
Îmi aduc aminte gesturile unei prietene care îmi arăta cu cine voi lucra şi mi se făcea un pic frică dacă voi face faţa, dacă voi putea să fiu împreună cu ei în fiecare zi, oriunde. Acuma ştiu că pot! şi sunt mulţumită experienţei acestea. O simt ca ещё одна ступенька вверх по крутой лестнице. Desigur că la început totul era altfel, alte gînduri, alte retrăiri, dar vedeţi cum se schimbă lucrurile în 3 luni - cît de repede trece vremea.
Îmi place că unii din aceşti oameni se străduie să vorbească cu mine în engleza. Anume interesul ăla, străduinţa mă fascinează. Luni veneam după un concert, ploua, eu eram dusă departe în gîndurile mele, cînd unul m-a întrebat "How are you?" Eu tocmai m-am trezit în realitate şi mi-a fost un pic ruşine faţă de el, că l-am lăsat fără atenţie, dar el, care nu vorbeşte bine în limba sa, pentru că îi greu, îşi aminteşte de frazele în limba străină, studiate la şcoala, numai ca să aibă vreo conversaţie cu mine. Şi de acolo s-a pornit. El a început să mă înveţe limba sa maternă, cuvinte simple. Dar mă miram că aceleaşi cuvinte el le ştia în engleza!!! Poate nu înţelegi acum de ce aşa mă mir, dar încercaţi să lucraţi cu aşa oameni - o să înţelegeţi. Unii din ei n-au чёткую речь şi cîteodată personalului îi este greu să înţeleagă ce ei vor.
V-am povestit deja de cîteva ori cum eu vorbesc cu ei :)). Fără ca să înţeleg ceva, spun "da", "ok" )). Săptămîna asta am înţeles că ar trebui şi să răspund ceva prin cuvinte la întrebările lor :D atunci прибегаю к выражению "en tiedä" (nu ştiu). Seara asta am stat pe plaja cu 3 persoane şi vocabularul - ei mă învăţau să joc Pokerul :). De jucat nu prea am învăţat, dar de vorbit - trebuia :)). Hmmm pot să zic că ceva s-a primit azi ;). La întrebări simple deja pot să răspund, cuvinte aparte înţeleg din vorbire. Cel mai bine s-a primit următorul dialog cu o pereche :D.
Ea: - Onko sinulla poikaystävä?
Eu: - Ei.
El: - Miksi?
Eu: - En tiedä.
El: - Ai. Miksi? Sinä olet kaunis tyttö!
Eu: - :))))
Sau altul: mîncam în cantină şi unul din băieţi (cu sindromul down), care şi-a pus ochiul pe mine din primele zile, încerca ceva să-mi zică despre luna decembrie (cînd trebuie să mă întorc). Ştiţi ce mi-a spus? Că îi va fi dor de mine... Mi-a fost atît de plăcut să aud asta. У меня быстро перед глазами плёнка прокрутилась вперёд: месяц декабрь, холодно, везде белым-бело, снег, я... и мой чемодан :((((.... у меня слёзы навернулись. Da, îmi va fi şi mie dor de ei... şi de el pentru că несмотря на то, cît de diferit arată de noi, mă face să rîd practic în fiecare zi.
Daţi să vă spun un mic anekdot cu el. Într-o sîmbătă am mers la o танцплощадка cu ei. Noaptea, cînd să ne întoarcem înapoi acasă, nu găsim pe băiatul acesta Jani şi prietenul lui Aleksi. Le-am găsit eu la un fel de terrassa. 3 fete stăteau за барной стойкой, Aleksi stătea de vorbă cu ele - flirta. Jani şădea pe un fotoliu într-o parte. Cînd le-am spus că e timpul să mergem acasă..., nu, am spus fetelor să le spună în limba lor ca să meargă spre autobus, băieţii un pic s-au înfuriat, probabil le-am stricat toate planurile :D. A doua zi cînd sărbătoaream engagementul unor tineri, Jani vroia să danseze cu mine. Eu - nu. Atunci el mi-a zis că dacă nu veneam eu ieri să le iau acasă, el azi ar avea o soţie! De aia ar trebui să dansez cu el! M-a îmflat un rîs :))).
Sîmbăta asta ei o să plece acasă. Iarăşi vor continua viaţa lor zi de zi. Eu o să întîlnesc alţi oameni, alte suflete chinuite, dar oricum fiecare din ei o să rămînă în amintirile mele prin unicitatea sa şi prin momentele plăcute petrecute împreună cu ei.
Am făcut share la sentimentele mele :). Acum merg să dorm.
P.S. fotografii nu pun numai din respect faţa de ei.
Este vorba de oameni cu care lucrez... oameni cu nevoi speciale (invalizi). Anume azi am simţit că mă îndrăgostesc de ei... ca de prieteni. Mă uitam azi la fiecare din ei. Unii par helpless, alţii îţi provoacă jalea în suflet. Toţi au ochişorii naivi, nu ştiu ce aşteaptă lor în clipa următoare. Dar una mi-a plăcut: cînd mă uit la ei, zîmbesc, mai dau din ochi (la fete), primesc tot acelaş zîmbet înapoi şi sunt sigură că e un zîmbet sincer, binevoitor. Acuma avem un grup care stă aici de 2 săptămîni. Ne-am împrietenit deja unul cu altul şi deja nu-mi par atît de îndepărtaţi, nu-mi par ca o categorie de oameni aparte. Pur şi simplu ei nu pot să facă totul ca şi mine, ca şi voi.
Îmi aduc aminte gesturile unei prietene care îmi arăta cu cine voi lucra şi mi se făcea un pic frică dacă voi face faţa, dacă voi putea să fiu împreună cu ei în fiecare zi, oriunde. Acuma ştiu că pot! şi sunt mulţumită experienţei acestea. O simt ca ещё одна ступенька вверх по крутой лестнице. Desigur că la început totul era altfel, alte gînduri, alte retrăiri, dar vedeţi cum se schimbă lucrurile în 3 luni - cît de repede trece vremea.
Îmi place că unii din aceşti oameni se străduie să vorbească cu mine în engleza. Anume interesul ăla, străduinţa mă fascinează. Luni veneam după un concert, ploua, eu eram dusă departe în gîndurile mele, cînd unul m-a întrebat "How are you?" Eu tocmai m-am trezit în realitate şi mi-a fost un pic ruşine faţă de el, că l-am lăsat fără atenţie, dar el, care nu vorbeşte bine în limba sa, pentru că îi greu, îşi aminteşte de frazele în limba străină, studiate la şcoala, numai ca să aibă vreo conversaţie cu mine. Şi de acolo s-a pornit. El a început să mă înveţe limba sa maternă, cuvinte simple. Dar mă miram că aceleaşi cuvinte el le ştia în engleza!!! Poate nu înţelegi acum de ce aşa mă mir, dar încercaţi să lucraţi cu aşa oameni - o să înţelegeţi. Unii din ei n-au чёткую речь şi cîteodată personalului îi este greu să înţeleagă ce ei vor.
V-am povestit deja de cîteva ori cum eu vorbesc cu ei :)). Fără ca să înţeleg ceva, spun "da", "ok" )). Săptămîna asta am înţeles că ar trebui şi să răspund ceva prin cuvinte la întrebările lor :D atunci прибегаю к выражению "en tiedä" (nu ştiu). Seara asta am stat pe plaja cu 3 persoane şi vocabularul - ei mă învăţau să joc Pokerul :). De jucat nu prea am învăţat, dar de vorbit - trebuia :)). Hmmm pot să zic că ceva s-a primit azi ;). La întrebări simple deja pot să răspund, cuvinte aparte înţeleg din vorbire. Cel mai bine s-a primit următorul dialog cu o pereche :D.
Ea: - Onko sinulla poikaystävä?
Eu: - Ei.
El: - Miksi?
Eu: - En tiedä.
El: - Ai. Miksi? Sinä olet kaunis tyttö!
Eu: - :))))
Sau altul: mîncam în cantină şi unul din băieţi (cu sindromul down), care şi-a pus ochiul pe mine din primele zile, încerca ceva să-mi zică despre luna decembrie (cînd trebuie să mă întorc). Ştiţi ce mi-a spus? Că îi va fi dor de mine... Mi-a fost atît de plăcut să aud asta. У меня быстро перед глазами плёнка прокрутилась вперёд: месяц декабрь, холодно, везде белым-бело, снег, я... и мой чемодан :((((.... у меня слёзы навернулись. Da, îmi va fi şi mie dor de ei... şi de el pentru că несмотря на то, cît de diferit arată de noi, mă face să rîd practic în fiecare zi.
Daţi să vă spun un mic anekdot cu el. Într-o sîmbătă am mers la o танцплощадка cu ei. Noaptea, cînd să ne întoarcem înapoi acasă, nu găsim pe băiatul acesta Jani şi prietenul lui Aleksi. Le-am găsit eu la un fel de terrassa. 3 fete stăteau за барной стойкой, Aleksi stătea de vorbă cu ele - flirta. Jani şădea pe un fotoliu într-o parte. Cînd le-am spus că e timpul să mergem acasă..., nu, am spus fetelor să le spună în limba lor ca să meargă spre autobus, băieţii un pic s-au înfuriat, probabil le-am stricat toate planurile :D. A doua zi cînd sărbătoaream engagementul unor tineri, Jani vroia să danseze cu mine. Eu - nu. Atunci el mi-a zis că dacă nu veneam eu ieri să le iau acasă, el azi ar avea o soţie! De aia ar trebui să dansez cu el! M-a îmflat un rîs :))).
Sîmbăta asta ei o să plece acasă. Iarăşi vor continua viaţa lor zi de zi. Eu o să întîlnesc alţi oameni, alte suflete chinuite, dar oricum fiecare din ei o să rămînă în amintirile mele prin unicitatea sa şi prin momentele plăcute petrecute împreună cu ei.
Am făcut share la sentimentele mele :). Acum merg să dorm.
P.S. fotografii nu pun numai din respect faţa de ei.
05 August 2013
02 August 2013
31 July 2013
Hitch-hiking in Finland
De multe ori am venit din Comrat la Chişinău cu auto-stop. E periculos, dar eu nu mă temeam. Erau cazuri din te gîndeşti "Doamne, la cine şi de ce m-am urcat, că nu ştii dacă ajungi vie" :D, dar dacă citiţi acest post înseamnă că sunt vie :). Vie nu numai după MD, dar după ziua de azi tot.
Am vrut să încerc să vin cu auto-stop şi în Finlanda. Un bărbat din Rovaniemi (Lapland) mi-a spus că "Finland is the safest place in the world!" Eu am vrut să simt asta pe pielea mea. Şi... azi am văzut cum îi aici. Hmmmm... şi greu şi nu prea.
Trebuia să vin din Jyväskylä pînă Pieksämäki - 86 km - nu e mult, de aia şi am vrut să încerc d-intîi cu distanţa mică. După o plimbare mică în oraş sub ploiţă şi fără umbrelă, am hotărît să găsesc drumul cela unde ar trebui să stau. Văd un domn mergînd pe trotuar şi vorbind un pic cu sine, îl întreb unde ar fi mai bine să stau să opresc maşinile căci îmi trebuieşte spre Pieksämäki. El zice, vino cu mine cu maşina, eu merg spre direcţia ceea. Nu ştiam ce să cred, să mă bucur că aşa de repede am găsit transport sau să încep să şiuşesc... Domnul a fost foarte şi foarte liniştit, numai că nu prea ştia engleza, de aia conversaţia noastra a fost foarte scurtă şi limitată numai despre kylmä suomalainen kesä (cold finnish summer). La o bucată de drum el m-a lăsat, pentru că el întorcea spre altă direcţie. Aşa am rămas eu singurică pe marginea drumului, cu 2 gentuţe şi cu un semn făcut din carton, pe care scria cu litere roşii Pieksämäki. În plus, timpul tot stătea înnourat şi bureza.
În Moldova niciodată n-am utilizat semne cu denumirea oraşului. Azi m-am simţit un pic incomod cu cartonul cela în mînă. Îmi era parcă ruşine :). Maşinele treceau cu viteza şi nobody cared about you... Numai la început o fată s-a uitat cu atenţie la inscripţia mea şi a arătat că nu merge acolo. Am mai ţinut cartonul cela vreo 7 min şi pe urmă am zis: "Fac ca în Moldova şi nu mă chinui mult", pentru că de fapt nu era important ca persoana să meargă anume în oraşul meu, şansa poate era una dintr-o sută. Important era ca să mai merg vreo cîteva kilometri mai departe. Aşa stînd un pic stresată, căci nu ştiam dacă ajung azi acasă, a venit autobuzul. Am întrebat cît va costa şi preţul era 17 euro!!!! De ce m-am mirat? pentru că cu tren din centrul oraşului Jyväskylä pînă oraşul meu costă 17 euro. Sun bilete şi mai ieftine. Dar acest şofer îmi cere tot aşa preţ pentru o distanţă mai mică, pentru că cu primul domn am mers vreo 30 de km. Şi unde e dreptatea? Беспомощная, да ещё и выбираю, am ieşit din autobus să mai încerc norocul - fie ci-o fi! Eram твёрдо-настроенная să ajung acasă cu autostop.
Încă vreo 10 min fără succes. Din cer tot bureza şi bureza... Atunci am început să dau din mîna mai tare - să vadă că într-adevăr sunt în panică, că am nevoie de ajutor. Desigur, că dacă stăteam ore în şir, aveam să sun la prietenii, dar pînă cînd nu vroiam să-i deranjez. Şi uitaţi-vă că a funcţionat!!! S-a oprit un băiat, cu care am mai mers vreo 30 de km.
Partea finală (~25 km) am mers tot cu un bărbat, dar aista arăta disgustător. So fat!!! Well, important era că m-a adus pînă acasă. După 15 min de vorbă el deja напрашивался в друзья în FB. Ce bine că nimeni nu poate mă găsi în reţeaua FB după numele şi prenumele! atunci eu cer contactele şi le spun că "desigur" te adaug şi te contact... hihihi
Aşa a fost experienţa mea cu hitch-hiking in Finland. Sincer, nu am rămas încîntată. Acum stau şi mă gîndesc că de fapt am ajuns repede şi cu succes. Sub ploaia mare n-am nimerit, nici o oră n-am stat afară :). Dar totuşi a fost stresant, poate că e pentru prima dată şi singura :)... Dacă mai încerc, singura nu mă pornesc - c'est sûr!
P.S. nu-mi era poftă de a face foto deloc ))
Am vrut să încerc să vin cu auto-stop şi în Finlanda. Un bărbat din Rovaniemi (Lapland) mi-a spus că "Finland is the safest place in the world!" Eu am vrut să simt asta pe pielea mea. Şi... azi am văzut cum îi aici. Hmmmm... şi greu şi nu prea.
Trebuia să vin din Jyväskylä pînă Pieksämäki - 86 km - nu e mult, de aia şi am vrut să încerc d-intîi cu distanţa mică. După o plimbare mică în oraş sub ploiţă şi fără umbrelă, am hotărît să găsesc drumul cela unde ar trebui să stau. Văd un domn mergînd pe trotuar şi vorbind un pic cu sine, îl întreb unde ar fi mai bine să stau să opresc maşinile căci îmi trebuieşte spre Pieksämäki. El zice, vino cu mine cu maşina, eu merg spre direcţia ceea. Nu ştiam ce să cred, să mă bucur că aşa de repede am găsit transport sau să încep să şiuşesc... Domnul a fost foarte şi foarte liniştit, numai că nu prea ştia engleza, de aia conversaţia noastra a fost foarte scurtă şi limitată numai despre kylmä suomalainen kesä (cold finnish summer). La o bucată de drum el m-a lăsat, pentru că el întorcea spre altă direcţie. Aşa am rămas eu singurică pe marginea drumului, cu 2 gentuţe şi cu un semn făcut din carton, pe care scria cu litere roşii Pieksämäki. În plus, timpul tot stătea înnourat şi bureza.
În Moldova niciodată n-am utilizat semne cu denumirea oraşului. Azi m-am simţit un pic incomod cu cartonul cela în mînă. Îmi era parcă ruşine :). Maşinele treceau cu viteza şi nobody cared about you... Numai la început o fată s-a uitat cu atenţie la inscripţia mea şi a arătat că nu merge acolo. Am mai ţinut cartonul cela vreo 7 min şi pe urmă am zis: "Fac ca în Moldova şi nu mă chinui mult", pentru că de fapt nu era important ca persoana să meargă anume în oraşul meu, şansa poate era una dintr-o sută. Important era ca să mai merg vreo cîteva kilometri mai departe. Aşa stînd un pic stresată, căci nu ştiam dacă ajung azi acasă, a venit autobuzul. Am întrebat cît va costa şi preţul era 17 euro!!!! De ce m-am mirat? pentru că cu tren din centrul oraşului Jyväskylä pînă oraşul meu costă 17 euro. Sun bilete şi mai ieftine. Dar acest şofer îmi cere tot aşa preţ pentru o distanţă mai mică, pentru că cu primul domn am mers vreo 30 de km. Şi unde e dreptatea? Беспомощная, да ещё и выбираю, am ieşit din autobus să mai încerc norocul - fie ci-o fi! Eram твёрдо-настроенная să ajung acasă cu autostop.
Încă vreo 10 min fără succes. Din cer tot bureza şi bureza... Atunci am început să dau din mîna mai tare - să vadă că într-adevăr sunt în panică, că am nevoie de ajutor. Desigur, că dacă stăteam ore în şir, aveam să sun la prietenii, dar pînă cînd nu vroiam să-i deranjez. Şi uitaţi-vă că a funcţionat!!! S-a oprit un băiat, cu care am mai mers vreo 30 de km.
Partea finală (~25 km) am mers tot cu un bărbat, dar aista arăta disgustător. So fat!!! Well, important era că m-a adus pînă acasă. După 15 min de vorbă el deja напрашивался в друзья în FB. Ce bine că nimeni nu poate mă găsi în reţeaua FB după numele şi prenumele! atunci eu cer contactele şi le spun că "desigur" te adaug şi te contact... hihihi
Aşa a fost experienţa mea cu hitch-hiking in Finland. Sincer, nu am rămas încîntată. Acum stau şi mă gîndesc că de fapt am ajuns repede şi cu succes. Sub ploaia mare n-am nimerit, nici o oră n-am stat afară :). Dar totuşi a fost stresant, poate că e pentru prima dată şi singura :)... Dacă mai încerc, singura nu mă pornesc - c'est sûr!
P.S. nu-mi era poftă de a face foto deloc ))
28 July 2013
24 July 2013
09 July 2013
02 July 2013
01 July 2013
30 June 2013
26 June 2013
Dezămăgită şi obosită, tare tare obosită
"Dezămăgită şi obosită" - asta a fost gîndul meu după un ride de azi.
Hard work
Ieri v-am povestit de Nikulanmäki şi că ne-am înţeles să vin să lucrez o zi. Trebuia să fiu pe loc la 09:30, dar numai la 09:15 m-am pornit de acasă şi cu ce cap m-am gîndit că o să reuşesc să merg 5 km...??? nu ştiu :). Da nici nu m-am gîndit pentru că ştiu că nu sunt punctuala şi cîteodată mie-mi place спешка asta. Azi am simţit pe pielea mea cît e de greu pare drumul cu bicileta cînd te grăbeşti. Da nu era tare importantă întîlnirea, aşa că nu m-am stresat. Dar a fost plăcut de dimineaţa să merg cu bicicleta. Pe străzile numai oameni maturi mergeau cu maşina/bicileta. Un bărbat s-a uitat lung, s-ar fi gîndit: ce face fetiţa asta în oraş aşa de devreme. Sau poate nu putea să înţeleagă a cui fata sunt, căci oraşul e micuţ şi fiecare ştie unul pe altul.
În Nikulanmäki m-au întrebat ce fel de lucru vreau să fac: să mă joc ceva cu locuitorii sau să fac ceva garden work. Am ales lucrul fizic, căci deja sunt sătulă de gîndit, de străduit să înţeleg ce vor să-mi spună. Şi n-am regretat. Lucrul fizic a fost chiar binevenit. D-intîi am udat toate florile. Un bărbat, lucrător de acolo, m-a întrebat ceva, eu zic: "Anteeksi, en puhu suomea", dar lui era paralel :). Tot a continuat în finlandeza şi numai am înţeles că nici un fel de engleza, vorbim numai suomea :). După ce am terminat cu udatul, am avut parte de mîncare destul de bună. Pe urmă am continuat cu curăţenia în flori. Am lucrat în total de la 10 pînă la 16. Era foarte cald. Vroiam tare să mă bronzez, mie frica că aici nu voi reuşi. Так, я не загорела, а сгорела чуточку.
De ar fi eu în Moldova, m-aş îmbrăca în costum de baie şi aveam să fac treaba, să se bronzeze normal tot corpul, dar aici am putut numai să dau un pic mai sus maioul, şi asta am făcut numai peste cîteva ore de lucru. Iaca în capitolul acesta mă simt înhibată în Finlanda. Cum femeile pot să se îmbrace atîtea multe haine pe ele cînd e cald?! La mine nu ajunge cum poţi să îmbraci o rochie cu nişte jambiere (aşa mi-a tradus Google), cînd rochia nu e scurtă deloc şi afară nu e frig. Sau pantaloni cu tunica (care cîteodată pare ca rochie) şi aproape toate femeile port aşa. De ce să nu îşi arăte un pic piciorele sau funduleţul :D. Asta am observat cînd era o săptămînă foarte caldă pentru ei, pentru mine era taman normal. Eu cu bucurie am purtat zilele celea rochii, shorţi, tăt ce era scurt :D. Într-o bună zi n-am rezistat şi am întrebat colegul meu de ce femeile ascund atîta frumuseţea lor. El a zis că nici ei bărbaţii nu înţeleg şi nu ştiu :)). I-am sugerat ca ar fi bine ca anume ei, bărbaţii, să le spună asta femeilor lor, la ce el mi-a răspuns că ei sunt shy şi nu pot să le spună în faţa... but you can wear your dresses without any pants :).
Toată ziua locuitorii casei se plimbau încolo încoa şi fiecare vroia să vorbească cu mine, pentru că lor le este interesant că a venit cineva străin (cu care ei au posibilitatea să vorbească engleza), din propria sa voie şi încă face lucrul cela greu... "It's a hard work", - spuneau, dar mie îmi plăcea pentru că îmi aducea aminte de Moldova, de copilăria mea şi în gînd le răspundeam: "Dragii mei, voi încă nu ştiţi ce este hard work!!! Cînd prăşeşti cîteva sotşi sau hektari cu mîna! nu cu oarecare maşina, sub soare!!! Cîteodată şi fără apa pentru că fîntîna e tare departe. Iaca asta e hard work! Dar aici un fel de odihna am avut. Pe unii tare le interesa dacă sunt plătită pentru asta. Mda, n-ar strica cîţiva banuţi, dar dacă e volunteering work, сама напросилась, то и денюжки нет. Eram bucuroasă că mă hrănesc - asta şi era scopul meu de a lucra acolo :)).
La pauza de cafea am făcut cunoştinţa cu o profesoara care tare a fost interesată dacă eu aş putea să fac/predau un fel de discussion course în engleza pentru studenţi. Sună interesant, numai că trebuie să vorbească cu directoare. Pînă atunci îmi savurez de vacanţa şi de alte evenimente care vor avea loc.
Am venit acasă murdărică la mîini şi la picioare, ca la o ţărancă :D. La mîini nu se e uşor sucul de iarba care s-a făcut de culoarea neagra. Idea de a lăsa manichiura nu era una din cele bune, seara le-am tăiat frumuşel. Să vă spun cinstit chiar mă simt obosită :), nu m-am aşteptat, se vede că m-am alintat binişor în ultimii 5 ani.
Am aflat că săptămîna asta vine să mă viziteze una din voluntarii-prietenii mei, franţuzoaica. Va sta două nopţi la mine şi sâmbăta ne pornim împreuna spre Turku. Mă bucur că voi vorbi în franceza cîteva zile, căci mă doare capul de numai engleza. În viaţa mea n-am vorbit atîta în limba asta, deşi se consideră că sunt profesoara de engleza, ppffff.
Am scris ce am făcut azi, acum merg la somnete, sper să visez ceva frumos. Mii dor de vise frumoase, colorate. De o lună şi ceva nu visez nimic normal, concret, numai nişte visuri spălăcite, sure. Nu ştiu de ce.
În Nikulanmäki m-au întrebat ce fel de lucru vreau să fac: să mă joc ceva cu locuitorii sau să fac ceva garden work. Am ales lucrul fizic, căci deja sunt sătulă de gîndit, de străduit să înţeleg ce vor să-mi spună. Şi n-am regretat. Lucrul fizic a fost chiar binevenit. D-intîi am udat toate florile. Un bărbat, lucrător de acolo, m-a întrebat ceva, eu zic: "Anteeksi, en puhu suomea", dar lui era paralel :). Tot a continuat în finlandeza şi numai am înţeles că nici un fel de engleza, vorbim numai suomea :). După ce am terminat cu udatul, am avut parte de mîncare destul de bună. Pe urmă am continuat cu curăţenia în flori. Am lucrat în total de la 10 pînă la 16. Era foarte cald. Vroiam tare să mă bronzez, mie frica că aici nu voi reuşi. Так, я не загорела, а сгорела чуточку.
De ar fi eu în Moldova, m-aş îmbrăca în costum de baie şi aveam să fac treaba, să se bronzeze normal tot corpul, dar aici am putut numai să dau un pic mai sus maioul, şi asta am făcut numai peste cîteva ore de lucru. Iaca în capitolul acesta mă simt înhibată în Finlanda. Cum femeile pot să se îmbrace atîtea multe haine pe ele cînd e cald?! La mine nu ajunge cum poţi să îmbraci o rochie cu nişte jambiere (aşa mi-a tradus Google), cînd rochia nu e scurtă deloc şi afară nu e frig. Sau pantaloni cu tunica (care cîteodată pare ca rochie) şi aproape toate femeile port aşa. De ce să nu îşi arăte un pic piciorele sau funduleţul :D. Asta am observat cînd era o săptămînă foarte caldă pentru ei, pentru mine era taman normal. Eu cu bucurie am purtat zilele celea rochii, shorţi, tăt ce era scurt :D. Într-o bună zi n-am rezistat şi am întrebat colegul meu de ce femeile ascund atîta frumuseţea lor. El a zis că nici ei bărbaţii nu înţeleg şi nu ştiu :)). I-am sugerat ca ar fi bine ca anume ei, bărbaţii, să le spună asta femeilor lor, la ce el mi-a răspuns că ei sunt shy şi nu pot să le spună în faţa... but you can wear your dresses without any pants :).
Toată ziua locuitorii casei se plimbau încolo încoa şi fiecare vroia să vorbească cu mine, pentru că lor le este interesant că a venit cineva străin (cu care ei au posibilitatea să vorbească engleza), din propria sa voie şi încă face lucrul cela greu... "It's a hard work", - spuneau, dar mie îmi plăcea pentru că îmi aducea aminte de Moldova, de copilăria mea şi în gînd le răspundeam: "Dragii mei, voi încă nu ştiţi ce este hard work!!! Cînd prăşeşti cîteva sotşi sau hektari cu mîna! nu cu oarecare maşina, sub soare!!! Cîteodată şi fără apa pentru că fîntîna e tare departe. Iaca asta e hard work! Dar aici un fel de odihna am avut. Pe unii tare le interesa dacă sunt plătită pentru asta. Mda, n-ar strica cîţiva banuţi, dar dacă e volunteering work, сама напросилась, то и денюжки нет. Eram bucuroasă că mă hrănesc - asta şi era scopul meu de a lucra acolo :)).
La pauza de cafea am făcut cunoştinţa cu o profesoara care tare a fost interesată dacă eu aş putea să fac/predau un fel de discussion course în engleza pentru studenţi. Sună interesant, numai că trebuie să vorbească cu directoare. Pînă atunci îmi savurez de vacanţa şi de alte evenimente care vor avea loc.
Am venit acasă murdărică la mîini şi la picioare, ca la o ţărancă :D. La mîini nu se e uşor sucul de iarba care s-a făcut de culoarea neagra. Idea de a lăsa manichiura nu era una din cele bune, seara le-am tăiat frumuşel. Să vă spun cinstit chiar mă simt obosită :), nu m-am aşteptat, se vede că m-am alintat binişor în ultimii 5 ani.
Am aflat că săptămîna asta vine să mă viziteze una din voluntarii-prietenii mei, franţuzoaica. Va sta două nopţi la mine şi sâmbăta ne pornim împreuna spre Turku. Mă bucur că voi vorbi în franceza cîteva zile, căci mă doare capul de numai engleza. În viaţa mea n-am vorbit atîta în limba asta, deşi se consideră că sunt profesoara de engleza, ppffff.
Am scris ce am făcut azi, acum merg la somnete, sper să visez ceva frumos. Mii dor de vise frumoase, colorate. De o lună şi ceva nu visez nimic normal, concret, numai nişte visuri spălăcite, sure. Nu ştiu de ce.
24 June 2013
Nikulanmäki and hiking to the forest.
Mi-ați spus să nu mă opresc din explorat, să nu mă opresc din pedalat - așa și fac! :)
23 June 2013
Girl On Fire
Am ascultat cîntecul acesta o oră în urmă în auto, venind de la Konginkangas înapoi în Pieksamaki. "Îmi place vocea", - zic eu, dar Mimmi zice: "Şi cuvintele sunt despre tine :)." Da, eu o să fiu "Girl on fire" in Finlanda ;))).
Looks like a girl, but she's a flame
So bright, she can burn your eyes
Better look the other way
You can try but you'll never forget her name
She's on top of the world
Hottest of the hottest girls say
12 June 2013
30 May 2013
27 May 2013
16 May 2013
New people
Ieri am cunoscut o fată din colegiu (tot cu special needs). Ea singura s-a apropiat, a vrut să mă cunoască, să vorbim mai mult. Pare o fată normală, are prieten tot din categoria asta, ei sunt engaged... Si aşa vorbind i-am propus că putem ieşi într-o zi în pădure să ne plimbăm, pentru că nu-i place să stea în centrul oraşului. Reacţia ei a fost: "Oh, my God! Oh my God! I have to tell you something." La prietenii săi care ne înconjurau a spus să ne lasă în doi şi amuzant era faptul că prietenul ei s-a ascuns numai după un stîlp în hol şi asta se numea că el nu ne aude, nu ne vede. Ei bine, nu asta am vrut să spun dar ceea ce avea important să-mi zică. Mi-am încordat urechile ca s-o înşeleg din prima oara dar nu s-a primit. Ea a zis: cînd ea se plimbă prin pădure, ea trebuie să "hunt". Eu deodată n-am înţeles fişca şi o întreb a doua oară, a treia oară zic că vrea să împuşte? ea zice: "No, I have to hunt. If I see a rabbit I have to eat it". La mine greu ajungea, o întreb cum o va face? Ea: "I will run" ... :) Am zîmbit şi îi zic liniştit că nu va putea o face, pentru că un iepure fuge repede. "No, I can run fast! I am like vampire. Nobody believes me but it is true." Nu puteam să-i zic altceva şi spre fericire m-au sunat în momentul cela şi trebuia s-o las. Ea tare mă ruga s-o cred şi să nu spun nimănui.
Am plecat dar n-am uitat conversaţia asta. Am o curiozitate mare să văd cu ochii mei clipa ceea cum ea fuge după un iepure, dar am frică să nu vîne pe mine :D. Am văzut-o şi azi, de cîteva ori m-a întrebat cînd o voi adăuga în prieteni în FB.
Altul tot напрашивается в друзья. Un băieţaş cu manera de a vorbi ca sub nas şi mornăind - taman ceea ce îmi "trebuieşte" acum. După cum se vede el şi-a găsit свободные уши şi cînd sunt asistenta în clasa lor îmi mornăie ceva despre desenele animate din Japonia, depsre încă nu ştiu ce... Simt că asta deja mă pune pe nervi şi nu pot să-mi închipui cum mă voi descurca cu emoţiile mele dacă în continuare tot va fi aşa...
Dar după aşa stare ... vine rîndul isteriei, cînd te rîzi de orice şi de oricine. Azi am mîncat la o masă cu unul aşa studenţi, care vorbea ba cu sine, ba parcă cu noi. Eu şi colega mea ne străduiam să înţelegem ce vrea el să ne spună, dar era fără rezultat. După ce el a terminat speech-ul său, nu am stat mult pe gînduri şi i-am răspuns "Joo" ce înseamnă "da". Ne-a îmflat pe amîndoua un rîs şi nu ştiam dacă e bine ceea ce facem, că de fapt iesă că ne rîdem de băiatul cela. Dar bine ca ei sunt oameni înţelegători şi nu s-a supărat, dar încă a mai continuat să ne povestească :)).
Mai avem un "prieten" care indiferent ce partea zilei e ne spune "Gu mónin" (good morning) şi începe a rîde... Ei asta înţeleg, dar vă spun că în starea de isterie deja spuneam şi noi "Gu monin" :D.
Mîine plecăm în Kokkola unde vom sta o săptămîna pentru On-arrival training. Sper că acolo vom avea parte de emoţii numai pozitive, de oameni normali :D şi party.
Vom vedea despre ce va fi următoare povestioara mea.
Alla
Am plecat dar n-am uitat conversaţia asta. Am o curiozitate mare să văd cu ochii mei clipa ceea cum ea fuge după un iepure, dar am frică să nu vîne pe mine :D. Am văzut-o şi azi, de cîteva ori m-a întrebat cînd o voi adăuga în prieteni în FB.
Altul tot напрашивается в друзья. Un băieţaş cu manera de a vorbi ca sub nas şi mornăind - taman ceea ce îmi "trebuieşte" acum. După cum se vede el şi-a găsit свободные уши şi cînd sunt asistenta în clasa lor îmi mornăie ceva despre desenele animate din Japonia, depsre încă nu ştiu ce... Simt că asta deja mă pune pe nervi şi nu pot să-mi închipui cum mă voi descurca cu emoţiile mele dacă în continuare tot va fi aşa...
Dar după aşa stare ... vine rîndul isteriei, cînd te rîzi de orice şi de oricine. Azi am mîncat la o masă cu unul aşa studenţi, care vorbea ba cu sine, ba parcă cu noi. Eu şi colega mea ne străduiam să înţelegem ce vrea el să ne spună, dar era fără rezultat. După ce el a terminat speech-ul său, nu am stat mult pe gînduri şi i-am răspuns "Joo" ce înseamnă "da". Ne-a îmflat pe amîndoua un rîs şi nu ştiam dacă e bine ceea ce facem, că de fapt iesă că ne rîdem de băiatul cela. Dar bine ca ei sunt oameni înţelegători şi nu s-a supărat, dar încă a mai continuat să ne povestească :)).
Mai avem un "prieten" care indiferent ce partea zilei e ne spune "Gu mónin" (good morning) şi începe a rîde... Ei asta înţeleg, dar vă spun că în starea de isterie deja spuneam şi noi "Gu monin" :D.
Mîine plecăm în Kokkola unde vom sta o săptămîna pentru On-arrival training. Sper că acolo vom avea parte de emoţii numai pozitive, de oameni normali :D şi party.
Vom vedea despre ce va fi următoare povestioara mea.
Alla
14 May 2013
13 May 2013
12 May 2013
05 May 2013
03 March 2013
20 February 2013
17 January 2013
10 January 2013
Subscribe to:
Posts (Atom)